În zilele de luni și joi la Primăria Sectorului 1 din București e nebunie mare. Uneori poate să înceapă chiar de pe la cinci dimineața, odată cu cântatul cucoșilor, alteori pe la șapte. Oamenii vin de prin toate colțurile țării sau de peste granițe ca să obțină un act albastru unde-i scris cum îi cheamă, numele părinților și un cod numeric personal. Nu vin cu nou născuți ca să îi înregistreze. Ei înșiși sunt nou născuții, chiar dacă au vârste începând de la 20 și ajungând până la 60 de ani. Mai au puțin puțin și devin și ei români. Fapt așteptat de unii ani de zile, de alții mai puțin. În funcție de posibilități financiare și relații. Ani în care s-au tot măcinat, deschizând zilnic cutia poștală poate dau de vreo scrisoare care să îi invite să depună jurământul de credință față de noua lor patrie.
Îi spui portarului că ai de ridicat un certificat de naștere. Apoi adaugi “transcris” ca să își dea seama pentru ce fel de certificat vii. Imediat te trimite într-o sală de așteptare, unde spre mirarea ta mai sunt în jur de cincizeci de oameni cu aceleași doleanțe ca și tine. Afli că există o listă încropită chiar de ei la fața locului, în principiu de cel care a ajuns la cinci dimineața. Este primul pe listă. Tu ești deja pe la numărul treizeci și ceva întrucât ai venit la 12.30, cu doar jumătate de oră înainte de începerea programului.
Camera 15. Nu îți oferă doar o simplă hârtie, ci parcă și o ușurare sufletească. Aud lângă mine pe o doamnă spunându-i vecinei sale că la Nicolae Iorga (strada unde e Direcția Generală de Pașapoarte) e deschis până la patru după amiaza. Se va duce fuga fuga să depună actele și pentru pașaport. Doar să meargă mai repede coada asta imensă. Îi șoptește amenințător aceleași femei că dacă nu trece până la ora două “mă bag în față și chiar mă voi pune în poară cu toată lumea asta. Mare treabă, nu au decât să țipe la mine, eu trebuie să dovedesc totul și mă așteaptă și copiii acasă”.
La aceeași camera s-a mai format o coadă. Cu tătici și ce e drept, mult mai scurtă și tăcută. Tătici care au de înregistrat nou născuți adevărați, din categoria celor care toată ziua mănâncă, dorm și plâng. Se auzi deodată o voce indignată că tăticii intră fără le respecte lor rândul – glasul unui bărbat matur aflat în travaliul propriei nașteri. Tăticul a încercat să îi explice că el e cu altă treabă, celălalt a auzit ce a fost pregătit să audă.
- El e român de asta intră fără rând, i-a spus el încetișor și parcă pe un ton umilit celei de lângă el.
Peste mai puțin de o oră se va fi născut și el, român.
