Stau aşezaţi unul lângă altul. Femeia, volubilă şi expansivă, şi-a trecut mâna stângă în jurul umerilor laţi ai bărbatului de lângă ea. Părul este prins într-o coadă dezordonată, iar în jurul capului are o bentiţă împletită care îi acoperă jumătate din fruntea lată. Este colorat îmbrăcată, dar atenţia îţi este atrasă nu de galbenul şi roşul de pe fusta lungă sau flanela împletită, ci de cei doi ochi mici care priveau haotic. În direcţii diferite, fără să îţi dai seama dacă se uită la bărbatul de lângă ea atunci când i se adresează sau se uită la alţi pasageri din jurul ei.
Uite ce frumoase sunt astea, îi spune bărbatul arătându-i cu privirea cele două turnuri gemene din Piata Presei.
Care, întreabă femeia, uitându-se chiorâş în alte părţi decât spre cele două clădiri.
Uite aici, astea două din sticlă, mari.
E…oo, eo, citeşte femeia nume unei companii cocoţat pe o clădire. Nu a văzut N-ul din coadă. Da de ce sunt aşa, de sticlă?
Ca să fie frumos, de ce?
Păi şi dacă dă cu piatra în geam? întreabă femeia mirată, uitându-se la clădire în dreapta şi la bărbat în stânga.
Ei dă, sunt paznici…
Păi dacă dă noaptea cu piatra?
Ei dă, este sistem de siguranţă, nu se sparg astea aşa.
Da, dar dacă cu toporul, din acela care sparge sticla?
Nu dă, că e securizat aicea, nu se poate.
O mică bucată de timp au tăcut amândoi. Se uitau la cele două clădiri, aplecându-se puţin ca să poată vedea prin geamul autobusului până sus, acolo unde se termină turnurile.
Da de ce e aşa frumos pe aicea şi pe la noi nu e? întrebă visătoare femeia.
